|
Ce este admiterea?
Admiterea reprezintă concursul prin care absolvenţii clasei a VIII-a pot accede la un nivel de şcolarizare superior (licee sau învăţământ profesional prin şcoala de arte şi meserii), după susţinerea Testelor Naţionale.
NIVELURILE DE ŞCOLARIZARE LA CARE AU ACCES ABSOLVENŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GIMNAZIAL
Este una dintre rutele posibile din învăţământul post-gimnazial.
Poate fi urmat pe filierele teoretică, tehnologică şi vocaţională.
La finalizarea învăţământului liceal – filiera tehnologică şi filiera vocaţională, absolvenţii pot obţine un certificat de competenţe profesionale – nivelul 3 de calificare.
Forme de învăţământ:
A.1. Învăţământ liceal –curs de zi
Înscrierea la această formă de şcolarizare este posibilă numai pentru absolvenţii de gimnaziu, care nu vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv şi care au promovat testele naţionale, respectiv examenul de capacitate;
A.2. Învăţământ liceal –curs seral
Înscrierea la această formă de şcolarizare este posibilă numai pentru absolvenţii de gimnaziu, care au promovat testele naţionale, respectiv examenul de capacitate sau deţin certificatul de echivalare a examenului de capacitate şi vor împlini 18 ani până la 31 decembrie 2006 inclusiv.
Admiterea candidaţilor se va face în şedinţă publică.
Oferta de locuri pentru liceul seral include clasele organizate pe filierele teoretică şi tehnologică.
A.3. Învăţământ liceal –curs frecvenţă redusă
Înscrierea la această formă de şcolarizare este posibilă numai pentru absolvenţii de gimnaziu care vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv şi care au promovat testele naţionale, respectiv examenul de capacitate.
Admiterea candidaţilor se va face în şedinţă publică.
Oferta de locuri pentru liceul cu frecvenţă redusă include clasele organizate pe filierele teoretică şi tehnologică.
- ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII
Are durata de doi ani (clasele a IX-a şi a X-a).
Se organizează pe 17 domenii:
- 16 domenii - învăţământ profesional: mecanică, electromecanică, electronică, automatizări, chimie industrială, materiale de construcţii, electric, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, agricultură, silvicultură, comerţ, turism şi alimentaţie, industrie alimentară, fabricarea produselor din lemn, industrie textilă şi pielărie, tehnici poligrafice, estetica şi igiena corpului omenesc.
- 1 domeniu - învăţământ vocaţional: teologic – cântăreţi (cantor)
Forma de învăţământ :
B.1. Şcoala de Arte şi Meserii – cursuri de zi
Înscrierea la această formă de şcolarizare este posibilă numai pentru absolvenţii de gimnaziu, care nu vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, indiferent dacă au promovat sau nu testele naţionale, respectiv examenul de capacitate.
B.2. Şcoala de Arte şi Meserii – seral
Înscrierea la această formă de şcolarizare este posibilă numai pentru absolvenţii de gimnaziu, care vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, indiferent dacă au promovat sau nu, testele naţionale, respectiv examenul de capacitate.
Absolvenţii şcolii de arte şi meserii obţin la sfârşitul anului II, prin examen, un certificat de competenţe profesionale – nivelul 1, de calificare. Şcoala de arte şi meserii este singurul traseu educaţional, care permite obţinerea unei calificări la sfârşitul celui de-al doilea an de studii postgimnaziale, absolvenţii clasei a X-a de Ş. A. M. având posibilitatea de a obţine un loc de muncă, dacă o doresc.
După finalizarea celor doi ani de şcoală de arte şi meserii, absolvenţii pot să îşi continue studiile, urmând cursurile anului de completare, la sfârşitul căruia pot obţine, prin examen, un certificat de competenţe profesionale de nivelul 2.
Absolvenţii anului de completare pot să îşi continue studiile în ciclul superior al liceului, pe filiera tehnologică, obţinând la sfârşit, atât un certificat de competenţe profesionale de nivelul 3, cât şi posibilitatea de a susţine examenul de bacalaureat şi de a continua studiile în învăţământul universitar.
.
Condiţii de înscriere
Absolvenţi de învăţământ gimnazial care nu împlinesc 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv
Statutul absolventului |
Opţiuni posibile |
|
Liceu zi |
Liceu seral / frecvenţă redusă |
SAM
zi |
SAM seral / frecvenţă redusă |
A promovat Testele Naţionale / Examen de Capacitate |
Da |
Nu |
Da |
Nu |
Nu a promovat Testele Naţionale / Examen de Capacitate |
Nu |
Nu |
Da |
Nu |
Absolvenţi de învăţământ gimnazial care împlinesc 18 ani până la data de 31 decembrie 2006 inclusi
Statutul absolventului |
Opţiuni posibile |
|
Liceu zi |
Liceu seral / frecvenţă redusă |
SAM
zi |
SAM seral / frecvenţă redusă |
A promovat Testele Naţionale / Examen de Capacitate / Certificat de echivalare a Examenului de Capacitate |
Nu |
Da |
Nu |
Da |
Nu a promovat Testele Naţionale / Examen de Capacitate |
Nu |
Nu |
Nu |
Da |
|