MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

 

Precizări privind înscrierea absolvenţilor claselor a VIII-a pentru învăţământul special

        Înscrierea şi repartizarea candidaţilor în unităţile de învăţământ special se realizează de către Comisia municipală de admitere, în perioada 3-5 iulie 2006, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere sau de absolvire, după caz, şi în funcţie de opţiuni.
          Locurile alocate învăţământului liceal şi profesional special (prin Ş.A.M.) nu sunt ocupate prin repartizarea computerizată.
          În Bucureşti, indiferent de judeţul din care provine candidatul, repartizarea se face la sediul Şcolii pentru Deficienţi de Auz nr. 2 “Sf. Maria”, Aleea Istru nr. 6, sector 6, Bucureşti, telefon: 021/444 03 37 sau 021/778 76 55.

          Documentele necesare pentru înscrierea în învăţământul liceal şi profesional special:

  1. cerere de înscriere;
  2. hotărâre de încadrare într-o categorie de handicap, eliberată de Comisia de Protecţia Copilului;
  3. certificat de orientare şcolară şi profesională, eliberat de Comisia de Protecţia Copilului;
  4. fişa privind traseul educaţional, eliberată de şcoala de provenienţă;
  5. adeverinţă din care să reiasă dacă a promovat sau nu testele naţionale şi, în cazul că le-a promovat, notele obţinute la fiecare probă şi media generală obţinută la testele naţionale(dacă este cazul);
  6. foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);
  7. fişa psihopedagogică
  8. fişa medicală sintetică
  9. ancheta socială
  10. certificat de naştere, în copie legalizată;
  11. copie după B.I./C.I.

<< Înapoi la informaţii utile
©2006 ISMB. Toate Drepturile Rezervate           contact

Pagini realizate de Direcţia Sisteme Informatice - PMB şi Centrul de Calcul CGMB